Dincolo de viata

<< BACK – HOME PAGE

 

Nu uita sa pornesti melodia. Te va ajuta sa visezi…

 

1

Încet, încet, redevin conştient. Ca şi cum m-am trezit din somn, şi încep treptat să-mi regăsesc realitatea. Brusc, îmi amintesc ce s-a întâmplat. De fapt, multe nu-mi prea amintesc.

Ştiu doar că eram în maşină pe drumul spre casă, da, da, parcă s-a auzit o frână scrâşnind, mai ştiu că am întors speriat privirea spre dreapta mea şi, îmi amintesc că am vazut marginea maşinii mele deformându-se, venind brusc spre mine. După lovitură, nu s-a mai întâmplat nimic. Până acum. Probabil că mi-am pierdut conştiinţa în tot acest timp. De fapt, cu siguranţă mi-am pierdut conştiinţa.

Dar de ce nu mă doare nimic?  De ce nu pot să deschid ochii? Unde mă aflu? La spital? Familia mea a aflat oare? Or fi şi ei aici? Măi sa fie, dar chiar nu mă doare nimic? Ce se întâmplă? Şi nu aud nici zgomote de spital…

Ia stai, parcă văd o lumină. Da, se apropie de mine. Şi pe măsură ce se apropie, devine parcă mai clară. Ba nu, nu vine spre mine. Eu mă îndrept spre ea! Unde mă aflu? Ce se întâmplă aici?

Pe aici!

Ceee? Cine eşti?

Urmează-mă!

Mă simt de parcă alunec forţat de gravitaţie pe o pantă abruptă. Nu, de fapt mă simt ca un balon purtat de curenţii de aer printr-o cameră slab luminată. Nu-mi simt membrele, nu mă pot opune, ci pot doar să plutesc într-o direcţie.

Mă prăvălesc încet spre o direcţie…

Uite, aici vei sta, aici este locul tău.

Locul meu? Alo, visez cumva?

Nu, ai murit!

2

Hei, este o glumă proastă, un coşmar, sau ce?

Nu, este partea ta de existenţă de dincolo de viaţă. Nu ţi-ai dorit să fie viaţă după moarte?

Ba da, dar nu-mi vine să cred că s-a întâmplat aşa de brusc.

Toţi spuneţi acelaşi lucru. Bineînţeles că vine brusc şi neaşteptat.

Dar eu nu am nici o vină. Sunt tânăr, am fost aruncat din viaţă accidental. De un iresponsabil. Nici nu ştiu de fapt cine mi-a luat viaţa. Nu mi-am luat rămas bun de la familie. De la prieteni. Aveam treabă la servici. Mergeam spre casă. Da, mă aşteaptă familia!

Acum, nimic din toate astea nu trebuie să te mai preocupe.

Păi şi ce urmează să fac? Unde mergem?

Nu mergi nicăieri. Aici este destinaţia finală.

Aici? Aici suntem în ceruri? Dar unde sunt stelele şi planetele?

Dar cine ţi-a spus că cerurile şi cosmosul sunt unul şi acelaşi lucru?

Ăăă… Nu mi-a spus nimeni. Dar aşa am crezut, că cerurile sunt …

Aici eşti într-o dimensiune ce nu se măsoară în distanţe. Eşti într-o altă dimensiune, una aspaţială…

Aspaţia…

– … şi atemporală!

Adică? Nu suntem nicăieri?

Şi  în acelaşi timp, pretutindeni. Aici timpul nu curge, nu trece, nu există.

Adică acum, acasă… cât timp a trecut… de când…

Nu a trecut nici un moment, cum, tot aşa de bine, copiii tăi pot fi deja bătrâni.

Dar nu înţeleg nimic din ce-mi spui. Cum aşa?

O să ai tot timpul la dispoziţie să înţelegi.

Adică? Ce vrei să spui prin… tot timpul la dispoziţie? Ia stai puţin, adică…

Adică o eternitate.

O eternitate? Am să stau aici o eternitate?

Nu asta ţi-ai dorit? Nu asta v-aţi dorit, voi oamenii, dintotdeauna? O existenţă veşnică, spirituală, fără grijile şi necazurile vieţii de pe pământ? O viaţă după moarte?

Ba da, cum să nu… Doar că, ştii, eu nu…

O existenţă eternă în slava Domnului, o contopire cu absolutul, o eternitate scufundată în iubire?

Ba da, aşa este. Asta ne dorim cu toţii, dar…

Nu gândiţi voi că viaţa este doar o grea încercare, ca o pedeapsă, în care sufletul vostru trebuie să se schimbe în dragoste? Şi că abia după această viaţă începe adevărata existenţă, cea lipsită de griji?

Ba da, aşa gândim, că în viaţă suntem supuşi tentaţiilor şi greutăţilor, şi că datoria noastră este să rezistăm până în ultima clipă, gândindu-ne că, după ce totul se va termina, vom ajunge aici.

Şi ai ajuns aici…

Da, am ajuns aici. Şi acum, că am ajuns în absolut, ce trebuie să fac?

Absolut nimic!

Nimic?

Nimic! Aici nu trebuie să-ţi mai baţi capul să faci cald în iernile reci, sau rece în verile călduroase, ca în viaţă, căci aici nu este nici cald şi nici rece. Nu trebuie să munceşti pentru a mânca sau pentru a bea, căci aici nu este foame sau sete. Nu mai ai grija de a-ţi întreţine familia, căci aici nu ai familie. Eşti doar tu şi absolutul. Eşti una cu el…

Da? Sunt una cu…

Aici nu ţi se poate întâmpla nimic rău, nu îţi fură nimeni banii sau maşina, aici nu plouă, nu bate vântul, nu-ţi trebuie umbrelă sau haine, ori pat sau mobilă. Pur şi simplu pluteşti în absolut. Aici nu ai nevoie de absolut nimic, pentru că aici nu-ţi trebuie absolut nimic. Este simplu…

Nu am nimic… şi totuşi, cum am să-mi umplu timpul?

Slăvindu-l pe Dumnezeu. Vei trăi, aşa cum ţi-ai dorit, cufundat în slava lui Dumnezeu. Şi asta pentru totdeauna. Nu este minunat?

Da, da, desigur, este… minunat…

3

Ce-or fi făcând ai mei? Soţia şi copiii. Mama, tata, fraţii mei… M-or fi îngropat deja. Or plânge după mine. Şi mie îmi este atât de dor de ei…

Îmi vine să închid ochii şi să plâng. Dar nu pot, căci nu am ochi!

4

Şi totuşi, unde este Dumnezeu? Aş vrea să-l văd. Se poate?

Dumnezeu este peste tot. Absolut peste tot.

Absolut peste…

Absolut peste tot. Eşti cufundat în el, nu-L simţi?

Ăăă… Da, îl simt. De fapt, nu, nu ştiu ce să simt. Îl pot vedea?

Dumnezeu nu poate fi văzut. El este spirit. Este spiritul pe care numai omul îl poate cunoaşte şi  în care numai omul poate crede. Dumnezeu este calea, este adevărul, este… viaţa.

Calea, ce cale?

Calea pe care omul calcă atunci când păşeşte prin timp. Este drumul pe care energia îl parcurge pentru a deveni materie, pentru a deveni stea, planetă, plantă, animal… Pentru a deveni viaţă. Pentru a deveni om, singurul care poate gusta cu adevărat din viaţă. Din adevărul vieţii… Dumnezeu este toată această manifestare minunată din care ai făcut şi tu, pentru o scurtă clipă, parte.

5

Hmm. Ce naiv sunt. Aşteptam să vină noaptea, să adorm, să mai treacă vremea. Să vină un Mâine. O nouă zi, o zi ce ar putea fi altfel. Dar nu, aici nu am nevoie de somn. Aici nu se doarme, iar vremea nu vine şi nu trece.

6

Oare cât timp o fi trecut? M-am tot gândit la cei de… dincolo. Îmi este teribil de dor de ei. Îi iubesc mult, mult de tot. Îmi pare rău că i-am supărat. Pe fiecare dintre ei i-am supărat cândva. Şi de mai multe ori! Ca un … ce sunt!

Ce am fost…

Oare ce-or mai face? Oare cât timp o fi trecut?

Da, cred că frunzele pomilor au cazut deja, adunându-se cu toate în jurul pomilor. Ce frumos arătau, aşa, ruginii… Şi ce frumos miroseau… Şi oamenii din parc, ce liniştiţi şi frumoşi erau. Îmbrăcaţi cochet, ieşiţi să se plimbe prin natură… Să se vadă între ei… Să-şi vorbească.

Cred că prietenii mei se pregătesc deja de vacanţa de iarnă. De sărbători, de colinde, de bucate alese…

7

Acum, deşi nu îmi este deloc foame, mi-am amintit de bunătăţile pe care le mâncam cândva. Pe care aveam privilegiul să le gust… Îmi este dor de savoarea unui măr. Ah, ce sublim lucru este să poţi să mănânci un măr!

8

 

 

Cred că trebuie să fi nins deja. Îmi imaginez că familia şi prietenii mei sunt undeva la munte şi că se uită la fulgii mari de zăpadă care cad în jurul lor. Oare s-or mai gândi la mine? Cât timp o fi trecut?

Şi dacă afară ninge, înseamnă că în casă arde focul. Parcă-l văd cum se înfoaie şi trosneşte în cămin, împrăştiind mirosul lui minunat, cu iz de sărbătoare…

9

Mintea îmi fuge de la un gând la altul. Nici nu are altceva de făcut. Nici măcar să doarmă… Nici nu mai realizez trecerea timpului. Pentru că aici nu este timp. Încep să mă obişnuiesc cu acest gând. Trăiesc, de fapt retrăiesc, nu, de fapt şi de drept, abia acum trăiesc cu adevărat, acum când mintea mea regurgitează cu nesaţ amintirile ce le am aici, cu mine.

Amintirile mele sunt tot ce mi-a mai rămas şi le chem la apel, una după alta, ca nu cumva să pierd vreuna.

Vreau să nu mă părăsească niciodată.

Nu vreau să mă gândesc cum ar fi să rămân fără ele. Fără amintirile mele. Nu aş mai exista…

Chiar, fără ele aici, cu mine, nu aş mai fi nici eu. Sunt doar nişte simple amintiri. Eu sunt amintirile mele…

10

Aş bea o cană de vin roşu fiert cu scorţişoară.. Nu ştiu ce mi-a venit. Eu nu prea beam defel. Acum însă aş bea orice. Orice are un gust. şi nu de sete, ci de dor… Aş mânca orice, aş sta de vorbă cu oricine. Despre orice. Dar nu mai pot! Nu mai am dreptul…

Ah, ce-am pierdut! Aş vrea să pot să plâng în hohote, să mă tăvălesc de să mă doară, dar din păcate nu mai pot. Aş vrea măcar să închid pentru o clipă ochii, să adorm, să visez şi să uit pentru o vreme ce-i cu mine. Dar nu pot!

Aş vrea să visez că sunt iarăşi copil în casa bunicii şi că mă trezesc dimineaţa în zarva păsărelelor din cireşul înflorit, plantat de tatăl meu în dreptul ferestrei deschise. Să mă scol leneş din pat şi să ies afară desculţ şi doar în pijama. Bunica să mă dojenească şi eu să-i zâmbesc. Apoi, să-mi dea un colţ de pâine uns cu unt şi dulceaţă de vişine făcuta de mama cu vişine din curte, din care să muşc fără grabă, şi din care să rup firmituri pe care să le arunc spre vrăbiuţele sfioase. Mai târziu m-aş urca în pomi să văd orizontul, după care aş mirosi fiecare floare din curte: margăritarul, zambilele, narcisele.

Ah! Doamne, ce dar mi-ai dat tu mie…

Aş vrea să închid ochii şi să plâng. Dar eu nu mai am ochi…

11

Liliacul. Ce frumos miroase liliacul. Îmi amintesc cum îl sorbeam cu nesaţ acolo unde îl întâlneam. Îmi amintesc de şcoală. De primele zile de şcoală ale fiecărui an. De zarva din pauze. De fotbalul din pauze. De facultate. De serviciu.

Şi în faţa locului unde am lucrat prima oară era un liliac…

12

Ce frumoasă este viaţa. Ce lungă este şi ce plină de gust.

Dacă aş fi avut doar puterea de a privi şi-mi era suficient să privesc doar, o viaţă întreagă, frumuseţile din jurul meu.

Dar eu am avut şi puterea de a auzi, aşa că am auzit păsărelele chemându-se între ele, şi am auzit oamenii şi melodiile lor, şi cuvintele lor, şi râsetele lor de fericire.

Da, şi am mai avut şi puterea de a sorbi mirosuri, şi am simţit astfel parfumurile florilor, şi al locurilor şi al pădurilor şi al animalelor de la ţară, şi fumul frunzelor şi ramurilor rămase după curăţenia de toamnă, si arse în curte; şi mirosul fânului proaspăt cosit, şi mirosul mării…  Şi mirosul dimineţilor…

Era mai mult decât suficient, da…

Dar eu am putut şi gusta din toate bunătăţile pământului. Şi le-am putut gusta foarte des, pentru că ce valoare ar fi avut puterea gustului, fără foamea şi setea ce le cerea atât de des…

Şi am mai avut încă un dar de la Dumnezeu. Am avut  puterea de a simţi mângâierile vieţii… Am simţit adierea şi unduirea unei brize, învăluirea mării, răcoarea serii şi căldura soarelui. Am simţit mângâierea mâinii mamei. A iubitei. Am putut mângâia atât părul copiilor cât şi firele de iarba.

Şi nu am avut doar atâtea moduri diferite de a trăi viaţa cu adevărat. Da, mai presus de toate aceste simţuri, am avut şi puterea cea mai de neimaginat pentru nişte bieţi atomi dărâmaţi într-o groapă, ce trebuie că au mai rămas din mine, acolo, pe pământ: puterea de a simţi intens toate aceste ofrande ce mi-au fost oferite de viaţă. Puterea de a fi conştient de ele, puterea de a le înţelege, sporindu-le înzecit savoarea. Puterea de a mă bucura de ele după voia mea, şi nu la voia întâmplării. Am avut constiinta de sine!

Doamne Dumnezeule, dacă poţi să mă auzi, vreau să-ti mulţumesc! A trebuit mai întâi să pierd toate aceste daruri, ca abia apoi să le înţeleg, şi să-ţi pot fi recunoscător. Ce greşeală…

Tu eşti întradevăr calea, adevărul şi viaţa…

Şi mai ales… viaţa!

13

De ce oare am greşit? Doar ştiam că greşesc. Niciodată însă nu am găsit timp să mă opresc, pentru o clipă, şi să recunosc

Ce să recunoşti?

Hei, tu unde ai fost?

Stai cu mine, nu mai pleca. Vreau să-ti povestesc viaţa mea. Îmi este dor de ea, îmi este dor de oameni, îmi este dor de familie, de prieteni, de locuri, de gusturi, de mirosuri, de sunete şi de atingeri. Spune-mi, ce mai şti despre ai mei? Cred că acum prietenii mei stau la o terasă, undeva pe malul mării, şi ascultă marea spărgându-se în ţărm. Da? Aşa este? Este vară acolo? Ce se mai întâmplă acasă?

Soţia mea ce face? Cât timp a trecut? Si-a refăcut… viaţa? Este singură? Spune-mi! Te rog…

Ce spuneai că vrei să recunoşti?

Cum? Vroiam să recunosc că… Nimic… Lasă-mă…

14

Mai eşti aici?

Mai sunt.

Spune-mi te rog… Voi… Adică… Se întâmplă să mai şi trimiteţi sufletele… înapoi?

Nu.

Nu? Şi atunci de ce credeam noi că ne vom reîncarna iar şi iar, în oameni şi în animale şi…

Pentru că puteaţi.

Da? Puteam să ne reîncarnăm?

Nu,  puteaţi să vă gândiţi la orice. De aia vă gândeaţi la reîncarnare.

Deci nu putem, nu? Nu este nici o posibilitate? Mai gândeşte-te te rog. Orice! Aş da orice! Vreau să-mi văd familia.

Nu, nu este nici o posibilitate.

Măcar pentru câteva zile. Ah, cum le-aş trăi de data asta! Aş ţine fiecare secundă cu amândouă mâinile şi nu i-aş mai da drumul decât după ce aş stoarce-o ca pe o lămâie. Ba nu, le-aş ţine până ar îmbătrâni, până s-ar usca şi s-ar face pulbere!

Nu te mai amăgi. Nu există o astfel de posibilitate.

O zi! Atât! O singură zi. Pot să fiu şi infirm, şi paralizat, şi în durere fizică, şi condamnat la moarte… Pot să fiu fără picioare, să mă târăsc… Te rog, Doamne, fără picioare… Lasă-mă să mă târăsc înapoi în viaţă…

15

Nu mai suport! M-am săturat! Cred că stau de ceva vreme aici. Vreau să plec!

Ce înseamnă o eternitate? Ce-am să fac eu o eternitate? Nu vreau să plâng o eternitate. Nu vreau să regret o eternitate. Renunţ la eternitate! Renunţ la eternitate! Renunţ la eternitate!

Doamne, renunţ la eternitate! Doamne, mă auzi? Renunţ la eternitate! În schimbul unei singure zi! Doamne, mă auzi? Ce trebuie să fac? Ce pot să fac? Renunţ la eternitate! Renunţ la…

Încearcă să te trezeşti…

… eternitate!!!

16

Ce este zgomotul ăsta insistent?

Parcă nu era până acum! Piuitul ăsta insistent, nu era aici. Parcă ar fi bătaia unei…

Dragul meu, ţi-ai revenit! Sorăăă! A ieşit! A ieşit din comă!

….

Ştii, doctorii au făcut tot ce au putut, dar nu ţi-au mai putut salva picioarele. Nu plânge, dragul meu. Nu plânge, că trecem noi peste asta. Sunt proteze moderne, ai să mergi în ele. Ce spui? Nu înţeleg… Ce spui?… Nu plangi? Si… Mulţumesc Doamne?

 

 17

Da, îi mulţumeam lui Dumnezeu, şi nu erau hohote de plâns. Erau hohote de fericire. Tu poţi să înţelegi…

De ce îţi spun această poveste închipuită?

Pentru că este doar o cale de a te întoarce de acolo. Aceea de fapt de a te trezi aici, în viaţă. Nu, nu păcăleşti timpul. Acolo nu este timp. Timp care să treacă. Tot ce trăieşti acolo reprezinta doar un singur punct, un punct fără dimensiune proiectat pe axa timpului vieţii tale. Este un singur moment, cel în care poţi să te întorci la viaţă, în care poţi să realizezi valoarea vieţii. Cel în care poţi să te schimbi. Cel în care devii bun. Devenind bun, nu-ţi vor mai trebui multe deşertăciuni. Şi atunci vei avea tot timpul la dispoziţie pentru a trăi, sorbind viaţa. Este doar momentul tău, alegerea ta, un singur moment în viaţă, cel al trezirii la realitate.

Fiind însă atât de mic, cei mai mulţi dintre noi păşim peste el, neobservându-l.

Acum, că ştii povestea mea, tu îţi poţi imagina că ai fost acolo, şi apoi te poţi întoarce în viaţă.

Te poţi întoarce cu faţa spre ea!

 18

Din chiar acest moment poţi considera că te-ai întors de acolo de unde nu este cale de întoarcere… Alta decât aceasta!

Hai, trezeste-te si bucură-te în voie de viaţă…

 

 

 

<< BACK – HOME PAGE

Anunțuri

8 răspunsuri to “Dincolo de viata”

  1. Minunat acest fragment! Imi poti spune te rog de unde este luat?Namaste!

  2. „La Petite Fille de la Mer” by Vangelis

    „Divinitatea din mine saluta si se inclina in fata Divinitatii din tine!”

  3. Nu la clipul cu vanghelis m-am referit,ci la fragmentul de sub clip.Namaste!

  4. Scuze… Toate textele de pe acest site au un singur autor: inspiratia :).
    Eu doar…
    … „Stând docil în mâna Inspiraţiei, scriitorul este un biet creion ce durează câteva zeci de ascuţiri…”
    Multumesc!

  5. Ce frumos si sensibil. Ai suflet de poet. Imi placi 🙂 Parca ma citesc pe mine…

  6. Aproape că mi-au dat lacrimile . Foarte atent și în detaliu se desfășoară acțiunea . Da viața după moarte poate fi o binecuvântare și în același timp un blestem .

  7. Va multumesc frumos!

  8. Va multumesc frumos!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: